Acest site folosește cookies. Continuarea navigării implică acceptarea lor. Mai multe informatii aici
OK

Semnele si simptomele premergatoare durerilor si infectiilor orale

carii dentare, durere dentară, clinica stomatologica Artistic Dent Bucuresti

 

Daca stim sa ne ascultam organismul si sa ne adresam medicului la cel mai evident semn sau simptom, atunci multe probleme (nu numai dentare) pot fi evitate.


Semnele care apar la nivelul cavitatii orale reflecta nu doar starea dintilor si a tesuturilor bucale, ci reprezinta o oglinda a starii generale de sanatate, intrucat numeroase boli sistemice dau manifestari la acest nivel.

 

In randurile de mai jos, vom puncta cele mai evidente si mai frecvent intalnite semne si simptome dentare.

 

1. Durerea dentara de scurta durata ( cateva secunde), aparuta din cauza unui stimul termic ( de obicei rece) sau chimic ( dulce) , semnaleaza prezenta unei carii dentare. Caria dentara evolueaza in mai multe etape. Momentul in care dintele devine sensibil la stimuli semnifica avansarea cariei dentare in profunzimea tesutului dentar. Netratata va duce catre inflamatie dentara (inflamarea nervului dentar).

 

carii dentare, durere dentara, clinica stomatologica Artistic Dent Bucuresti

 

2. Durerea dentara care indica afectarea tesutului pulpar (pulpita) porneste de la o durere provocata de agenti termici (mai ales rece) si chimici (dulce), localizata, de intensitate moderata, ce dureaza cateva minute. In acest stadiu reversibil de inflamare a nervului, acesta mai poate fi salvat fara sacrificare printr-o protectie pulpo-dentinara, premergatoare obturatiei dentare. Insa, fara tratament, aceasta poate evolua spre durere vie, in crize cu o durata pana la cateva ore, care nu va ceda la antiinflamatoare sau calmante. Acest stadiu mai este numit si „turbarea dintilor” si necesita tratament endodontic de urgenta.

 

carii dentare, durere dentară, clinica stomatologica Artistic Dent Bucuresti

 

3. Durerea dentara pulsatila, care se intensifica la cald, dar care se calmeaza temporar prin lichide reci, ascunde un proces infectios purulent al pulpei dentare, ce va evolua catre dureri din ce in ce mai mari, care nu se vor calma la antiinflamatoare sau analgezice. Acest proces se poate complica cu o infectie a tesuturilor din jurul dintelui cauzal, ducand la tumefierea (umflarea) acestora si chiar la o stare generala afectata.

 

4. Durerea dentara aparuta doar la mestecarea unor alimente tari sau senzatia de dinte inalt, sugereaza prezenta unui proces infectios dentar cronic, care se va reacutiza.

 

carii dentare, durere dentara, clinica stomatologica Artistic Dent Bucuresti

 

5. Durerea aparuta in urma atingerii dintelui cu un obiect de consistenta moderata (unghia, perii periutei de dinti etc.), fenomen numit hiperestezie dentinara, apare, de obicei, ca o consecinta a retractiei gingivale si a actiunii bacteriene prin fermentarea resturilor alimentare la nivelul coletului dintilor. Retractia gingiei poate fi cauzata fie de un periaj incorect efectuat (orizontal, cu forte excesive), fie de forte anormale transmise la nivelul suportului dento-alveolar. Substantele alimentare din categoria acizilor, precum si unele afectiuni generale (reflux gastro-esofagian si unele afectiuni ale sistemului nervos) duc la aceste dureri dentare prin eroziunea smaltului creata de aciditatea mult prea ridicata si repetata.

carii dentare, durere dentara, clinica stomatologica Artistic Dent Bucuresti
carii dentare, durere dentara, clinica stomatologica Artistic Dent Bucuresti

 

6. Sangerarea gingivala, apare ca raspuns al gingiei la agresiunile mecanice sau ca semn clinic important in cadrul gingivitei (inflamatia reversibila a gingiei). Printre agresorii care pot provoca sangerarea gingivala enumeram: periajul incorect, folosirea abuziva a mijloacelor auxiliare de igienizare, tartrul si placa bacteriana, obturatiile dentare supradimensionate sau nefinisate, coroanele dentare sau puntile dentare efectuate si adaptate incorect etc.).


Ca orice tesut traumatizat, gingia va incerca sa se apere fie prin retractie gingivala cauzand noi probleme dentare, fie prin crestere in volum (gingia umflata).

 

7. Gingia marita in volum sau tumefactia gingivala este, de obicei, un semn principal ce ne indica inflamatia gingiei si apare prin actiunea factorilor locali microbieni si iritativi (placa bateriana, tartru, carii dentare etc.), dar si ca o consecinta a factorilor generali (gingia tumefiata din diabet si sarcina, cresterea gingivala din tratamentul epilepsiei si a afectiunilor cardiace etc.)

 

carii dentare, durere dentara, clinica stomatologica Artistic Dent Bucuresti

 

8. Halena fetida sau halitoza (mirosul neplacut al gurii) este consecinta atat a factorilor orali cat si generali. Cauzele principale ale mirosului neplacut din gura sunt: igiena orala precara, cu prezenta unei placi bacteriene supradezvoltate, procese carioase intinse in suprafata si profunzime, infectii dentare, sinusale si amigdaliene. Senzatia de miros urat din cavitatea orala care persista o perioada indelungata poate fi un semnal de alarma al bolii parodontale.  Cauzele halitozei pot fi si de ordin general, aparand in refluxul gastro-esofagian, diabet (miros de mere acre sau acetona), insuficienta renala (miros de peste, amoniac), abcese pulmonare etc. Desigur, consumul in exces al unor alimente precum carnea, produse lactate, ceapa, usturoi, cafea precum si obiceiurile vicioase de tipul fumatul si consumul de alcool contribuie la o respiratie urat mirositoare. In plus, o gura uscata (deshidratata) e mai predispusa la aparitia halenei.

 

! Igiena corecta este esentiala pentru a reduce mirosul urat din gură. Dupa periajul dentar trebuie curatata si limba. Hidratarea este si ea deosebit de importanta.

 

Nu ignorati aceste semne si simptome aparute la nivelul cavitatii orale si adresati-va medicului stomatolog imediat ce le-ati observat. „O modalitate de prevenire a bolii valoreaza cat cincizeci de moduri de a vindeca boala.” (Trevor Howard)

 

Cu speranta ca aceste informatii va vor fi folositoare,

 

Dr Sorina Plitea si Dr Mihaela Boj.